Bare life. Jurnal din pandemie (1)
Dimineața cafea și țigări și scris. Mă apropii de finalul textului din Carnețel și am senzația plăcută că nu vreau să se termine încă. Îmi amintesc de afirmația lui W. Berry, că textele scrise de mână devin mai bune odată cu trecerea timpului, la fel ca brânza sau vinul. A lăsa texte scrise de mână la fermentat în caiete, pe foi - nevăzute de nimeni, uitate chiar și de tine - iată o acțiune de lactofermentație textuală.
*
Pe DS polemizez cu Cs. Era cu nervii la pământ, speriată de ce s-ar putea întâmpla odată cu deschiderea programată de guvern pentru data de 15 mai. În replică, îi spun că izolarea de acest tip are oricum efecte greu de cuantificat în termeni de eficiență, atâta timp cât suntem nevoiți să mergem - și mergem - la market, unde, dacă am înțeles ceva despre acest virus până acum, riscul de contaminare este mare sau foarte mare. Nu apucăm să terminăm discuția, căci C ne informează că tatăl ei a murit de infarct, 65, relativ sănătos. Se lasă o tăcere asurzitoare. Sărmana C.
*
Citesc bizarerii pe balcon. Un anume John Michael Greer, despre magie druidică și tradiția celtică a barzilor. Pentru a-și gândi și imagina poemele, bardul era închis într-o încăpere întunecoasă, fără alt obiect decât o piatră care îi era așezată pe abdomen.
*
În spatele apropiere de locuința noastră s-au deschis două șantiere - unul al unui bloc privat căruia tocmai i-a fost săpată fundația și altul, o lucrare publică de amenajare a unei mici văi care curge paralel cu șoseaua. Multe buldozere, motostivuitoare, drujbe, ciocane hidraulice. Dezvoltarea duduie infernal.
*
Stau absorbit și scrolez, nu rețin mare lucru în afară de absorbția propriu-zisă.
*
Discut cu L. despre plantarea legumelor în ghivece. Îmi atrage atenția că e mai complicat decât îmi închipui eu. Ceapa nu poate fi plantată pur și simplu într-un ghiveci. Nu merge cu un bulb de ceapă pe care îl cumperi de la magazin. Îți trebuie arpagic. Pe mine nu m-ar deranja să mănânc frunzele verzi care ies dintr-o ceapă putrezită, dar ei nu i se par bune. Suntem încă în mai, dar vremea arpagicului a cam trecut. Fac observația că la câtă ceapă consumăm într-un an, nu cred că ne-ar ajunge un teren de 1000 de mp plantat doar cu ceapă.
*
Gătesc, mai târziu, o supă cu chimen. Minunatul chimen. Mi se pare că e, în acest moment, nu știu de ce, condiment salvator. Mâncăm amândoi câte un bol de supă și vorbim despre cât de bună e.